Fie vreme bună, fie vreme rea..

[Constituţia României - Libertatea de exprimare - ARTICOLUL 30
(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.]

Etapa 25 a Ligii I (22-23-24 martie a.c.) a adus în Bucureşti o echipă banaţeană care se zbate la poalele campionatului. Este vba de UTA, venită să înfrunte Steaua lui Becali.

Eu ţin cu Dinamo. De cănd mă ştiu, ţin cu Dinamo. Mergeam cu tata pe stadion în Ştefan cel Mare până când s-a hotărât să nu mă mai ia pt ca aş aduce ghinion echipei.. Ştiu imnul Dinamo, am fost anul trecut când a câştigat campionatul şi a cântat Phoenix pe stadion (era spartanilor). Buuuun. Per a contrario, NU ŢIN CU STEAUA. Mai exact nu îmi place deloc echipa, conducerea, culorile, cum joacă, cum arată.. nimic. Cu Rapidul nu am nimic, îmi este total inopozabil.. dar Steaua.. .. şi Becali..

Cum spuneam, 23 martie 2008, ora 20:30, eu pe stadionul din Ghencea. [acum trebuie să spun că nu-mi place nici cartierul deloc deloc.. nici oamenii.. nici locul în care e aşezat stadionul. După o ploaie torenţială de câteva zile, nimeni nu mai ajunge acolo.] Cum am ajuns acolo? Un prieten bun, crescut în Arad, a vrut să meargă să vadă echipa (UTA), aşa că ne-am strâns mai mulţi colegi de facultate (majoritatea dintre ei fiind stelişti) şi am mers la meci.

Impresii: paranoia rulează fin – de la începutul la sfărşitul serii.

Începutul serii – intrarea în stadion. ‘Ascunde-ţi bricheta în sutien că nu te controlează acolo’. Speriaţi după faza din Giuleşti cu bricheta Elodiei, conducerea din Ghencea a dat dispoziţie să fie confiscate toate brichetele spectatorilor, atunci când intră pe stadion. Şi eu doar nu eram tâmpită să ma dezbrac acolo şi s-o ascund în sutien.. plus că nu avea loc.

Începe meciul.. ne-am găsit locurile.. trebuie să recunosc cu mâna pe inimă că am ţinut cu UTA. Într-o maaaare de stelişti mai mult sau mai puţin coloraţi, erau doua persoane care aveau emoţii invers proporţionle faţă de restul stadionului. Pot să spun că râdeam cu nesimţire când rata Steaua, fără să-mi dau seama că tipii din stanga se uită insistent. Oricum le-aş fi demonstrat eventual că nu ştiu o boabă de fotbal şi că de fapt credeam că ăia care au ratat sunt ăia răi.. nici nu ştiu cum ăi cheama.. Da.. şi când încerca UTA marea cu degetul, ma ridicam şi ţipam (mă rog.. mai încet.. ca să nu-mi iau bătaie.. pt că pe parcurs sentimentul meu că se uită lumea la mine şi ştie că ţin cu Dinamo s-a acutizat). La un moment dat, îmi sună telefonul. Mă ridic să vorbesc. Frati-miu ‘Auzi, când vii acasă, adu-mi şi mie un cd blank că am nevoie’ ‘Păi nu vin acasă în seara asta..’ ‘Nu? dar unde eşti?’ ‘În Ghencea, nu ţi-am zis?’ ‘În Ghencea ????????? am crezut că faci mişto.’ şi începe să zbiere în telefon ‘muuuuuuuuuuu&%¤#”eeeeeeeeeeeeeeeeee spurcaţilor!!!!!’ Ăla a fost apogeul pt paranoia. Din acel moment eram sigură c-or să mă aştepte nişte indivizi mai coloraţi la ieşirea din stadion să mă bată. Şi aşa m-a ţinut toată seara. A dat UTA gol.. m-am bucurat destul de rezervat, pt ca întregul stadion era în silenzio stampa.. apoi pe final a dat Steaua două goluri, m-am aşezat şi am am aşteptat fluierul de final. Nu vroiam decât să plec. Am simţit atmosfera foarte foarte ostilă. Şi ca să vă demonstrez cât de ciudată este galeria stelistă, pot să zic că la un moment dat au început să scandeze ‘Mu&%e Poli Timişoara!’ Dacă se uitau un pic pe hartă, vedeau că Aradul şi Timişoara sunt doua oraşe diferite. Apoi, dacă se mai uitau din când în când la televizor, îşi dădeau seama că cele două echipe nu sunt deloc surori.. iar galeriile nu se înghit.. şi mereu mereu iese măcel cînd joacă UTA cu Poli.

Mă rog.. pe drum înspre maşină puhoi de lume… vai de capu’ meu ăştia poate ştiu ceva.. I-am exprimat sentimetul meu unui coleg stelist şi a zis să stau liniştită şi să nu mă agit, că şi el s-a pierdut în galeria dinamovistă la un meci Dinamo-Steaua, şi n-a spus nimic, şi nu s-a luat nimeni de el. Oricum m-am simţit în siguranţă, abia pe undeva prin cotroceni.

Şi colac peste pupăză.. după ce că NU M-A- DUS ACOLO SĂ VĂD STEAUA în gloria ei, şi că nu am ţinut cu steliştii, acasă, tata era supărat foc şi pară pe mine.. Că sunt o trădătoare.. că mă dau cu spurcaţii.. că n-am ce căuta la el.. Nu a vorbit cu mine în jur de 4 zile. Iar apoi mi-a mărturisit că vroia să schimbe yala, să nu mai pot intra în casă, dar, după un calcul de oportunitate, şi-a dat seama că nu rentabil, pt că abia schimbase uşa. )

Uite asta înseamnă dragoste de echipă..

Etichete DINAMO, stefan cel mare